Și eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.Oamenii spun adesea că-n țări civilizateEste egalitate.
Toate iau o schimbare și lumea se cioplește,Numai pe noi mândria nu ne mai părăsește.
Cât pentru mine unul, fieștecine știeC-o am de bucurieCând toata lighioana, măcar și cea mai proastă,Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.”
Așa vorbea deunăzi cu un bou oarecareSamson, dulău de curte, ce latră foarte tare.
Cațelul Samurache, ce ședea la o parteCa simplu privitor,Auzind vorba lor,Și ca nu au mândrie, nici capricii deșarte,S-apropie îndatăSă-și arate iubirea ce are pentru ei:
„Gîndirea voastră, zise, îmi pare minunată,Și sentimentul vostru îl cinstesc, frații mei.”– „Noi, frații tăi? răspunse Samson plin de mânie,Noi, frații tăi, potaie!O să-ți dăm o bătaieCare s-o pomenești.Cunoști tu cine suntem, și ți se cade ție,Lichea nerușinată, astfel să ne vorbești?”– „Dar ziceați…”
– „Și ce-ți pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?Adevărat vorbeam,Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei,Că voi egalitate, dar nu pentru caței.”Aceasta între noi adesea o vedem,Și numai cu cei mari egalitate vrem.
de Grigore Alexandrescu
→ Descarcă fișa de evaluare aici: Câinele și cățelul
Un proiect susținut de Fundația Orange prin programul Lumea prin Culoare și Sunet