În vremuri de demult, corbii și bufnițele erau într-o ceartă continuă. Corbii urau bufnițele pentru că ziua erau neajutorate, iar noaptea se temeau de ele. Bufnițele, la rândul lor, se fereau de corbi, pentru că ziua erau atacate și hăituite.
Într-o zi, printre corbi s-a născut unul mai înțelept. Acesta le-a spus celorlalți:
— Prieteni, trebuie să găsim o cale de a scăpa de bufnițe. Doar așa vom putea trăi liniștiți.
— Ai dreptate! — au croncănit corbii. — Dar cum să facem?
Corbul cel înțelept s-a gândit puțin și a zis:
— Vom folosi un vicleșug. Vă rog să-mi smulgeți toate penele și puful. Apoi mă voi duce la bufnițe și le voi păcăli că sunt rănit și neajutorat. Astfel, voi ajunge în mijlocul lor și le voi nimici!
Corbii l-au ascultat și l-au lăsat aproape fără pene. Rănit și tremurând, corbul cel înțelept s-a dus lângă scorburile bufnițelor și a început să scoată sunete jalnice.
— Ce cauți aici, corbule? — l-a întrebat o bufniță.
— Am fost alungat de ai mei. M-au gonit. Acum nu am unde să merg.
Bufnițele s-au adunat și s-au sfătuit. Unele spuneau:
— Este dușmanul nostru! Să nu-l primim!
Dar o bufniță mai blândă a zis:
— E rănit și slăbit. Nu poate să ne facă rău. Să-l ajutăm, căci bunătatea nu slăbește pe nimeni.
În cele din urmă, bufnițele i-au oferit un adăpost și i-au dat să mănânce. Corbul, bucuros că a câștigat încrederea lor, a început să-și pună planul în aplicare. A strâns rămurele și frunze uscate și le-a așezat în scorburile bufnițelor.
— De ce aduni toate astea? — l-au întrebat bufnițele.
— Vă protejez cuiburile de frig — a spus corbul.
Bufnițele l-au crezut și l-au lăsat să continue.
Într-o noapte, a venit un vânt puternic. Bufnițele s-au adăpostit în scorburile lor, iar corbul a profitat de ocazie. A zburat la o stâncă unde ardea un foc, a luat în cioc o ramură aprinsă și a aruncat-o peste frunzele uscate.
Focul s-a răspândit repede, iar bufnițele s-au trezit înconjurate de flăcări.
— Trădare! — au strigat ele.
Însă era prea târziu. Scorburile au ars, iar bufnițele au fost nevoite să fugă departe.
De atunci, bufnițele și corbii au rămas dușmani. Bufnițele se ascund ziua, iar corbii se tem noaptea.
Învățătură:
Nu trebuie să ai încredere oarbă în cei care au fost dușmanii tăi. Uneori, bunătatea trebuie însoțită de înțelepciune.