Ca toate poveştile şi aceasta începe cu a fost odatã… o familie cu doi fraţi. Unul era sãrac, iar celãlalt bogat. Cel sãrac avea o iapã care trãgea la căruţa, iar cel bogat un armãsar. Intr-o searã, iapa celui sãrac a fãtat un mânz care şi-a fãcut culcuş sub cãruţa bogatului.
– Frate, a strigat cel bogat, vino sã vezi cum cãruţa mea a fãtat un mânz.
– Ha, ha, cum se poate ca o caruţã să fete un mânz? Iapa mea l-a fãtat! A spus mezinul.
– Dacã l-ar fi fãtat iapa ta, atunci l-am fi gãsit sub ea, nu sub cãruţa mea.
S-au certat cât s-au certat şi, pânã la urmã, au ajuns la judecatã. Acolo judecãtorul le-a spus 4 ghicitori şi le-a dat timp de gândire 3 zile. Iatã cum sunau ghicitorile:
– Ce este cel mai iute şi mai puternic de pe lume? Ce este mai gras pe lume? Ce este mai moale? Și ce este cel mai drag?
Fratele cel bogat şi-a rugat nevasta sã îl ajute, iar ea i-a spus:
– Nu existã nimic mai rapid decât iapa. Dacă îşi pune mintea, ajunge chiar şi un iepure din urmã.
– Dar la a doua ghicitoare care e răspunsul? a întrebat bărbatul.
– Știi doar cã hrãnim un porc bãlţat. E așa de gras cã nici nu se mai poate ţine pe picioare, a rãspuns femeia.
– Și ce crezi cã este pe lume mai moale?
– E clar cã salteaua cu puf. Altceva mai moale nici nu iţi poti închipui, a rãspuns sigurã pe sine nevasta.
– Iar eu sunt convins cã cel mai drag de pe lume e nepoţelul meu, Ivanuska, s-a gândit fratele bogat.
In acest timp, fratele cel sãrac a început sã plângã gândindu-se cum sã iasã din încurcăturã. Când a deschis uşa casei sale micuțe, în prag l-a întâmpinat fetiţa lui de 7 ani care l-a întrebat de ce este atât de trist.
– Cum sã nu oftez şi sã nu fiu trist? Mi-a spus judecatorul 4 ghicitori şi n-am sã le ghicesc niciodatã rãspunsul.
– Spune-mi-le şi mie, tatã!
Zis şi fãcut. Dupã ce a aflat întrebările, fetiţa a spus:
– Du-te, tãtuca, şi spune-i judecãtorului cã cel mai puternic şi mai iute de pe lume este vântul. Mai gras decat orice este Pãmântul, fiindcã hrãneşte şi creşte tot ce trãieşte pe el, iar cea mai moale este mâna pentru cã, pe orice s-ar culca omul, tot mâna şi-o pune sub cap. Iar mai drag decât somnul nu e nimic pe lume!
Dupã ce judecãtorul a ascultat rãspunsurile fraţilor, l-a intrebat pe cel sărac:
– Sigur le-ai ghicit tu sau te-a învaţat cineva?
– Acasã am o fatã de 7 ani, a rãspuns barbatul. Ea m-a învăţat.
– Dacã fata îţi este asa de înţeleaptã, du-i acest fir de mãtase şi spune-i cã pânã dimineaţã sã-mi coasã un prosopel cu flori.
Omul a luat firul şi a pornit descurajat spre casã.
– Mare necaz e pe capul nostru. Trebuie ca pânã dimineaţã sã coşi un prosop din firul ãsta.
– Nu fi necăjit, tatã, a rãspus fetiţa, rupând o nuia din mãtură. Du-te şi spune-i judecãtorului sã gãseasca un meşter care sã facã din nuiaua aceasta un rãzboi pe care sã îi ţes prosopelul.
Zis şi fãcut, dar dupã ce bãrbatul i-a transmis judecãtorului spusele fetei, acesta din urmã i-a dat 150 de ouã şi i-a spus:
– Du-i-le fetei tale şi spune-i cã pânã maine sã-mi scoată 150 de pui din ele.
– Vai, am scãpat de o belea si am dat de alta, i-a spus bãrbatul fetei lui. Insã ea a rãspuns din nou cu încredere:
– Nu te necăji, tatã. Spune-i judecãtorului cã pentru aceste ouã am nevoie de grãunţe fãcute în aceeaşi zi, așa cã trebuie sã are campul, sã-l semene și sã-l secere într-o singurã zi.
Auzind acestea, judecãtorul a spus:
– Dacã fata ta e atat de înţeleaptã, sã vinã maine dimineatã la mine nici pe jos, nici cãlare, nici goalã, nici îmbrăcatã, nici cu vreun dar, nici fãra el.
Ei, se gândi omul. Cu aşa o poruncã nici mãcar fata mea nu o sã o poatã scoate la capãt. E clar cã am încurcat-o!
– Nu te necãji, tatã. Dã o fugã la vanãtor şi cumpãrã-mi un iepure viu şi o prepeliţã.
A doua zi, fata s-a îmbrãcat cu un nãvod, a încãlecat pe iepure, a luat prepeliţa în mânã şi a pornit spre judecãtor. Acesta a întampinat-o chiar la intrare.
– Iatã, un mic dar pentru tine – şi i-a dat prepeliţa. Dar cand sã o apuce, prepeliţa zbrrrrr, a şi zburat.
– Bravo, ai facut exact așa cum am spus, a zis judecătorul impresionat de fatã. Spune-mi: cu ce vã hrãniţi voi, cã știu cã sunteţi foarte săraci.
– Tatãl meu prinde pește pe uscat, nu pune capcane în apã, iar eu car peștele în poalã și fac borș.
– Ha ha, peştele nu creşte pe uscat, a strigat atunci fratele cel bogat, care auzise toata discuţia. Pestele înoată în apã!
– Ha ha, atunci spune tu unde s-a mai vazut o cãruţã care sã fete un mânz? a rãspuns râzând fata cea isteaţã.
Aşa cã judecãtorul a hotãrat sã îi înapoieze mânzul bãrbatului sãrac, iar pe fata acestuia a luat-o la el, cã tare impresionat a fost de isteţimea ei.
Rescriere dupa un basm popular rusesc,