Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată… un șoarece și o pisică care trăiau sub același acoperiș. Într-o zi, șoarecele i-a spus pisicii că a găsit o bucată mare și apetisantă de slănină, dar are nevoie de ajutor ca să o care până acasă. Zis și făcut. Prietenii au adus-o împreună și au lăsat-o în pivniță cu gândul că se apropie iarna friguroasă și o să le prindă foooarte bine.
Într-o zi, pisica s-a aranjat, și-a curățat blănița și a plecat de acasă, spunându-i șoarecelui că e invitată la o vecină care dă petrecere. Dar ce crezi că a făcut, de fapt, pisica?
Ei bine, a sărit pe ferăstruica de la pivniță, a înșfăcat bucata de slănină și a mâncat un sfert din ea repede-repede. Apoi, s-a lins pe botic și a pornit fericită la plimbare pe străduțele din oraș.
– Ei, cum a fost? a întrebat-o șoarecele când a ajuns înapoi acasă.
– Mi-nu-na-tă!
– Minunată, ce?
– Îîîî… Masa… Petrecerea…. s-a fâstâcit pisica în răspunsuri.
Și tot așa, după câtva timp, pisica și-a aranjat din nou blănița și iar s-a oprit să mănânce o bucată de slănină. Pur și simplu nu se putea abține, era… atât de gustoasă. Ba mai mult, într-o zi pisica noastră nu a mai ieșit din pivniță până nu a terminat toată slănina.
Dar a venit și timpul ca șoarecele să coboare în pivniță să ia slănina, căci afară ningea cu fulgi mari. Însă mare i-a fost mirarea când, ia slănina de unde nu-i! Politicos, a întrebat pisica dacă știe ceva. Lingându-se pe bot, la amintirea gustului de slănină, ea i-a răspuns:
– Ei bine, dar tu n-ai ghicit ce era cu petrecerile mele cu mâncărurile grozave de care ți-am povestit? Îndrăznește numai să mă cerți, că acum te înhaț și pe tine!
Șoarecele abia a avut timp să se furișeze pe lângă coada pisicii și să fugă prin nămeții de afară. De atunci, niciun șoarece de pe lume n-a mai trăit în pace sub același acoperiș cu vreo pisică.