A fost odată ca niciodată, într-o căsuță mică de la marginea pădurii, un cuplu de oameni simpli și buni, care își doreau din tot sufletul un copil. În fiecare zi se rugau:
— Să fie chiar și cât un deget, numai copil să fie!
Și, ca prin minune, dorința li s-a împlinit. Li s-a născut un băiețel, mic, mic de tot — nici cât degetul unui om mare. Așa că i-au pus numele… Tom Degețel.
Deși era mic, Tom era isteț și curajos. Nu se temea de nimic și își dorea, mai presus de toate, să-și ajute părinții și să vadă lumea.
Într-o zi, tatăl lui se pregătea să meargă la câmp cu calul și căruța.
— Aș vrea să trag eu de hățuri! spuse Tom, urcându-se în urechea calului.
— Cum să te las? Ești prea mic, nici nu te vede lumea!
— Dar sunt destul de deștept, răspunse băiatul zâmbind.
Și-așa plecară. Tom trăgea de hățuri din urechea calului, iar trecătorii priveau uimiți:
— Oare calul merge singur?
Dar, deodată, doi hoți îl zăriră pe Tom și le veni o idee.
— Dacă îl luăm cu noi, poate ne ajută să ne strecurăm în case și să furăm comori! E atât de mic, nici nu-l vede nimeni!
Așa că l-au răpit. Dar Tom nu era ușor de păcălit. Le promitea ajutor, dar mereu le strica planurile. Se ascundea, fugea, țipa atât de tare că-i auzeau până și paznicii.
— Hei, sunt aici! Ajutor!
Într-o noapte, a reușit să scape și s-a ascuns într-un cuib de păsări. Apoi, o vacă l-a înghițit din greșeală când Tom încerca să se adăpostească într-un spic de fân!
— E întuneric aici! răcnea Tom din burta vacii.
Speriată, vaca a început să se agite, iar fermierul a dus-o la veterinar. Dar Tom, isteț cum era, a găsit o cale să iasă și de acolo.
După multe peripeții, aventuri prin pădure, prin hambare și pe sub copaci, Tom Degețel s-a întors, într-o zi, acasă. Mama și tata l-au luat în brațe, cu lacrimi în ochi.
— Ai crescut? l-au întrebat.
— Nu, dar am învățat multe!
Și de atunci, Tom a rămas același băiat curajos și bun, mic ca un deget, dar cu o inimă cât lumea.