Ca toate poveștile, și aceasta începe cu… a fost odată, cu mulți ani în urmă, un cocoş frumos, cu pene colorate și glas puternic. Toate planetele din sistemul nostru solar îl ascultau și îl aplaudau, iar cocoșul se simțea apreciat, așa că inventa în fiecare zi sunete noi: cucuriguuuu, cu-cu-curiguuuu, cuuuuucurigu și tot așa. Ba chiar și steluțele mici și strălucitoare se opreau să îl asculte pe cocoșul talentat.
Cu toate astea, cei mai buni prieteni ai înaripatului erau Soarele și Luna. Indiferent ce l-ar fi rugat marele Jupiter să interpreteze sau inelatul Saturn, tot plăcerea Soarelui era îndeplinită prima atunci când cocoșul începea să cânte.
-Astăzi nu mi-a plăcut ce am auzit! spunea adesea Luna. Ea era singura greu de mulțumit pentru că era din fire mai visătoare și îi plăceau melodiile mai puțin vesele, acelea care te pun pe gânduri, știi tu. În schimb, Soarele era mereu fericit și voia să asculte muzică veselă și ritmată.
Ei bine, o legendă din țara ce poartă numele de Grecia spune că într-o zi, Luna s-a înfuriat pe bietul cocoş fiindcă nu-i cânta ce voia ea şi l-a împins atât de tare pe înaripat de l-a trântit și rostogolit din cer direct pe pământ într-o curte cu multe animale.
– Vai, săracul nostru cântăreț! șușoteau Uranus și Neptun în colțul lor de cer.
Când auzi Soarele ce se întâmplase cu cocoşul, se gândi să-l răzbune, așa că porni spre Lună și îi spuse:
– Lună, eşti așa urâcioasă și mofturoasă! De astăzi nu vom mai fi ca frații, plec!
– De ce vrei să mă pedepseşti? încercă ea să-l îmbuneze pe Soare. Nu îmi plăcea repertoriul și gata! Nu voiam să-l mai aud pe înaripatul gălăgios. Era toată ziua fericit și mă enerva.
– Da, dar cocoșul era și prietenul meu, nu doar al tău, spuse Soarele. De azi înainte tu vei domni peste noapte, iar eu peste zi. Drumurile noastre se vor despărţi pentru totdeauna. De azi înainte cocoşul se va trezi odată cu venirea mea în zori, va cânta de bucurie şi va bate din aripi, iar la venirea ta pe cer se va ascunde în căsuța lui.
Şi aşa a rămas până azi. De câte ori cocoşul simte apropierea și căldura soarelui, se grăbeşte să anunțe dimineața. El e primul pe care îl auzi, chiar înaintea ceasului deșteptător. Copiii care stau la curte sau merg la bunicii cu ogradă știu despre ce e vorba, nu-i așa? Iar când apare Luna, cocoșul se grăbeşte să se ducă la culcare pentru că nu vrea să mai dea ochii cu aceea care l-a azvârlit din cer.
Lectura – Adriana Ciobanu, text inspirat după o poveste populară grecească