A fost odată o cioară curioasă care, într-o zi, ajunse într-o fermă și zări în fața ei doi păuni falnici, cu pene strălucitoare și cozi colorate ca un curcubeu.
— Vai, ce frumusețe! — șopti cioara cu ochii mari. — N-am mai văzut niciodată pene așa de minunate!
Se apropie sfioasă și întrebă:
— Ce păsări sunteți voi, de arătați ca niște bijuterii?
Unul dintre păuni își desfăcu coada impunătoare și răspunse cu mândrie:
— Suntem păuni! Așa ne-a lăsat natura, frumoși și eleganți.
Cioara, cuprinsă de admirație, zbură înapoi spre cuibul ei, dar nu-și putea lua gândul de la cei doi păuni.
— Of, ce norocoși sunt! — își spunea în gând. — Dacă aș avea și eu pene ca ale lor, aș fi fericită!
Din ziua aceea, cioara își făcu un obicei să-i urmărească în fiecare seară. Stătea ascunsă și-i privea cu jind. Până într-o zi, când văzu că unul dintre păuni pierduse o pană.
— E șansa mea! — își zise ea și, pe furiș, luă pana și o ascunse. Zi după zi, mai aduna câte o pană, până când avea o colecție întreagă. Apoi, le lipi cu rășină de penele ei și zise mândră:
— Acum sunt și eu frumoasă! O să fiu admirată de toată lumea!
Se duse în fața celorlalte ciori și începu să defileze ca un model pe podium.
— Ia uitați-vă la coada mea nouă! — spuse cioara, dând din penele colorate. — Nu-i așa că sunt minunată? Nu mai sunt o cioară ca voi!
Celelalte ciori izbucniră în râs.
— Chiar dacă ai patru pene colorate, tot cioară ești! — o luă una peste picior.
— Și nici frumoasă, nici deșteaptă nu te-ai făcut! — râse alta.
Dar cioara, înfumurată, nu le mai băgă în seamă.
— Nu sunteți doar urâte, sunteți și prostuțe! Eu o să trăiesc cu păunii de-acum! — le strigă și plecă spre fermă.
Ajunsă acolo, se alătură păunilor. Ei, văzându-o așa împopoțonată și caraghioasă, o primiră de milă. Dar cioara, mândră nevoie-mare, scoase un țipăt de bucurie:
— Craa! Ce bine e să fii printre păuni!
— Craa?! — se încruntă un păun. — Stai puțin! Tu nu ești păun! Ești o cioară deghizată!
Furios, îi smulse toate penele colorate. Cioara fugi țipând:
— Aoleu! Lăsați-mă în pace! Voiam doar să fiu ca voi!
Întoarsă la ciori, cu penele rare și ciufulite, le rugă:
— Primiți-mă înapoi, vă rog…
— Răvneai la prea mult și ai pierdut tot, soră! — răspunse o cioară bătrână.
— Ți-ai bătut joc de noi și ai uitat cine ești! — zise alta.
Și așa, cioara rămase singură și tristă, cu o lecție prețioasă în suflet.
Învățătură: Nu e nevoie să te prefaci că ești altcineva ca să fii valoros. Frumusețea și înțelepciunea încep atunci când înveți să fii tu însuți!