Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată… un biet om care nu avea altă avere decât un măgar prăpădit și jigărit. Cineva îi dăduse ideea să meargă într-o cetate îndepărtată unde, acest animal, nefiind cunoscut, ar fi putut obține ceva galbeni.
Ajunse în cetatea pomenită și începu să-și laude animalul.
– Acesta este un animal rar, începu el. Poate cuceri cetăți. Este cel mai mare cuceritor al lumii…
Până și regele auzi de acest animal și-l chemă la el.
– Cât ceri pentru animalul acesta cu puteri miraculoase?, îl întrebă regele.
– Măria Ta, cer atâția galbeni cât cântărește, răspunse omul care prinsese gust de aur.
Și regele îi dădu greutatea măgarului în aur.
În curând, cetatea se află în pragul războiului cu cetatea vecină. Dar nimănui nu-i păsa decât să îngrașe măgarul și toți își puseră speranța salvării în animalul acela.
Și, într-adevăr, când dușmanii ajunseră aproape de cetate, oamenii au eliberat măgarul, iar acesta, fericit că se afla în libertate, începu să ragă atât de fioros, încât dușmanii, speriați și de arătarea cu urechi cât toate zilele, și de răgetele lui fioroase, o rupseră la fugă.
În cetatea învingătoare, măgarul a rămas multă vreme cea mai respectată și mai temută viețuitoare. I s-au pregătit cele mai bune mese și cea mai aleasă băutură și toți curtenii, mereu în jurul lui, căutau să-l mângâie, convinși că atingându-l se vor molipsi de vitejia lui.