Ca toate poveștile și aceasta începe cu a fost odată… un câine care trăia în pădure alături de un urs. Ziua mergeau împreună la vânătoare și totul era minunat, dar seara, la culcare, câinele începea să latre, că deee… așa îi e felul, știți și voi. Azi așa, mâine așa, până când ursul nu a mai rezistat și i-a spus:
– Nu mai pot, latri prea mult și prea tare!
În cele din urmă, câinele a înțeles că nu mai putea să trăiască sub același acoperiș cu ursul și a plecat în lumea mare să își caute alt prieten.
A doua zi, cățelul nostru a întâlnit o vulpe căreia i-a spus pățania cu ursul și ea l-a invitat să locuiască în vizuina ei. Ziua totul mergea bine: șiretenia vulpii și puterea câinelui îi făceau să vină acasă încărcați cu muuultă mancare bună. Dar, la culcare, auzindu-l pe câine cum lătra, vulpea îi spuse:
– Nu-i bine ce faci! Dacă te aud lupul sau tigrul, vin glonț aici și ne mănancă pe amândoi!
Sătul și de cicăleala vulpii, câinele se gândi la un alt animal, mai mic decât el, care să nu îndrăznească să-l mai bată la cap. Din întâmplare, în pădure, îi ieși în cale un iepure.
– Ce spui, iepuraș, ți-ar plăcea să vânăm împreună? îl întreabă câinele. Onorat, iepurele i-a răspuns că ar fi fericit de o asemenea prietenie, așa că, a doua zi au mers împreună la vânătoare. Dupa ce s-au ospătat în doi, prietenii au mers la culcare.
– Ham, ham! a început din nou cățelul.
Atât i-a trebuit iepurelui, că a luat-o la goană părăsindu-și și casă și tot, de teamă ca lătratul să nu atragă toate animalele sălbatice într-acolo.
Plictisit și dezamăgit de toate animalele, câinele s-a oprit într-o bună zi la casa unui pădurar.
– Mă primești? Eu sunt obișnuit să latru și când sunt fericit și când sunt trist și mai ales, de câte ori simt că se apropie vreo vietate.
– Sunt tare bucuros că vrei să trăiești pe lângă casa mea! Ziua vom vâna împreună și seara am să-ți pregătesc un culcuș minunat. Cât privește obiceiul tău de a lătra, e bine pentru mine, căci mă vei anunța de toți oaspeții care vor să ne viziteze și, dacă-s buni, îi vom primi cu bucurie, iar dacă sunt răi, nu îi văd bine, că scot pușca de vânătoare ca să îi sperii.
– Rămân tot restul vieții cu tine, omule! Tu nu ești fricos, nici mofturos cum au fost toți cei pe lângă care am trăit până acum, spuse câinele și se gudură fericit lângă om.